UPS pentru centrale termice pe lemne

Caldura este un element fara de care viata nu ar putea exista, fie ca vorbim despre caldura artificiala sau cea naturala, de la soare. Ba chiar nu ar exista nici unele lucruri facute de om, cum ar fi unele electronice, unele constructii si multe altele. Omul si nu numai, are nevoie de caldura pentru a trai, asa ca de la descoperirea focului s-au facut progrese imense. Inclusiv alimentatia s-a schimbat, iar astfel oamenii primitivi au reusit sa evolueze si sa isi dezvolte inteligenta.

Astazi, avem o multime de posibilitati pentru a ne incalzi: seminee, sobe (cu lemne sau cu gaze naturale), centrale termice (electrice, pe gaze naturale, pe lemne), incalzire cu panouri solare, incalzire prin pardoseala, aer conditionat si ventilatie si multe altele. Insa, din ce in ce mai multe depind de electricitate pentru a functiona, iar acest lucru poate fi o mare problema, mai ales iarna cand penele de curent sunt frecvente. Nu de putine ori s-a intampla ca sate sau portiuni mari din orase sa fie lasate in bezna timp de ore sau zile, exact in mijlocul iernii. Din fericire, s-au inventat solutii pentru a preveni aceste neplaceri: UPS-urile (surse neintreruptibile de energie). Acestea sunt un fel de motoare care transforma combustibilul in curent electric si care au diferite dimensiuni si puteri, in functie de scopul lor.

Cele mai cumparate UPS-uri in randul consumatorilor obisnuiti sunt cele pentru centrale termice. Chiar recent, un vecin isi cauta un UPS pentru centrale termice pe lemne, pentru casele de la tara. Are doua case in sate vecine si iarna e foarte greu, pentru ca penele de curent sunt frecvente. Asa ca a trebuit sa gaseasca o solutie pentru centralele pe lemne. A spus ca sunt foarte avantajoase, mai ales ca nu consuma mult, dar nu functioneaza fara electricitate. Asa ca a ales doua UPS-uri potrivite pentru gospodariile lui si spera ca din iarna aceasta sa nu mai aiba probleme.

Sursa foto: www.e-acumulatori.ro

UPS-urile pentru centrale termice se aleg in functie de tipul de centrala si de puterea ei. Pot fi centrale termice pe lemne, pe gaze naturale sau mai nou, centrale electrice, foarte cautate datorita riscurilor sale mult mai mici decat al centralelor termice pe gaze naturale.

UPS-ul trebuie ales in functie de mai multe caracteristici, asa ca daca nu sunteti siguri ca va descurcati, puteti cere ajutorul specialistilor.

Voi ati cumparat pana acum un UPS?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.