Un vis in alb si fericire

     Nu inchisesem un ochi toata noaptea, desi eram constienta de ceea ce va urma. Singura imi faceam rau, insa nu imi mai pasa de nimic. Frica de necunoscut isi infigea ghimpii tot mai mult in sufletul meu, oricat as fi incercat sa ii inlatur. In ultimele zile mi-am repetat de mii de ori ca nimic nu se va schimba, totul va fi ca inainte, insa toate povestile ascultate de-a lungul anilor mi-au semanat indoiala in suflet. Eram pe cale sa comit cea mai mare greseala de pana atunci, sa cad in mrejele indoielii si ale fricii, ale necunoscutului…

     Dintr-o data, gandurile mele au fost spulberate de o bataie puternica in usa. Am incercat sa ma adun, mi-am luat halatul si am mers sa deschid usa:

–      Buna dimineata, ma bucur ca te-ai trezit intr-un final. E putin cam tarziu, dar nu conteaza, o sa ne descurcam. Ia sa te vad! Oh, dar… ce ai patit?

–      Te rog, nu spune nimic… Se va rezolva cu mult anticearcan si fond de ten. La urma urmei, toate lucrurile pamantesti au rezolvare, mai putin problema mea…

–       Draga mea, te simti bine? S-a intamplat ceva? Ma sperii…

–       Nu s-a intamplat nimic, doar ca m-au coplesit gandurile in cel mai prost moment… Nu imi da atentie si va fi totul bine!

     Incercam sa ma incurajez singura, dar lacrimi calde si amare au inceput sa curga pe obrajii mei. Nu imi venea sa cred: intr-o zi atat de speciala, stateam si plangeam.

–      Tu sigur ai patit ceva! Vrei sa il chem…

–      Nu! Nici sa nu te gandesti, nu e momentul si nici nu trebuie sa stie!

–      Inseamna ca are legatura cu el…

–      Da si nu… In fine, o sa imi revin! Hai sa mancam si sa ne bucuram de ziua care tocmai a inceput si sa speram ca va fi una memorabila! Cel putin pentru mine, asa va fi!

     Am coborat grabita scarile, alaturi de prietena mea cea mai buna. Imi era atat de somn, incat la un moment dat era sa pasesc direct pe podeaua aflata la cateva trepte distanta. Bineinteles ca numai ,,pasit” n-ar fi fost, ci o cazatura de toata frumusetea, fix ce nu imi trebuia atunci. Ajunsa in bucatarie, m-am asezat la masa si a inceput o munca de convingere de vreo jumatate de ora, pentru a putea manca. Imi tot repetam ca trebuie sa mananc pentru a avea putere in acea zi, insa stomacul meu nu ma asculta deloc. Am reusit intr-un final sa termin cerealele si sa beau putina cafea, dar lucrul asta nu ma inveselise deloc.

     Nu mica mi-a fost mirarea in momentul in care am ajuns in sufragerie: acolo, ma astepta un buchet enorm de trandafiri rosii, extrem de simplu ambalat, cu o funda rosie de matase, iar alaturi un biletel:

Au mai ramas cateva ore si vom fi impreuna pentru tot restul vietii! Abia astept sa incepem noua viata impreuna! Te iubesc!

P.s. Cand o sa urci in camera ta, o sa gasesti o surpriza.

Nu are rost sa va mai spun cat m-a inveselit acest biletel. Am urcat scarile in fuga, uitand de toata oboseala si gandurile rele de mai devreme si am deschis entuziasmata usa camerei mele. Pe pat, era o cutie alba, legata cu o panglica roz pastel si dinspre care venea un miros puternic si placut. Am banuit ce era, insa nu credeam ca voi fi atat de emotionata. Am desfacut repede panglica, am scos capacul cutiei si l-am vazut. Era perfect, exact cum mi-l imaginasem: elegant, dar totodata gingas, cu un parfum atat de suav si cu o prospetime aproape nepamanteana. Buchetul meu de mireasa imi schimbase total perceptia asupra acelei zile.

Niciodata nu am fost o persoana materialista, pot spune chiar ca nu suportam sa primesc cadouri materiale, le preferam pe cele spirituale: un sarut, o imbratisare, o incurajare, un alint. Erau mai mult decat suficiente pentru mine, insa in acea zi, m-as fi agatat de orice pentru a imi ridica moralul, pentru a ma vedea asa cum sunt si cum am fost intodeauna: puternica si hotarata. Niciodata nu regretasem vreo alegere, dar totul incepuse sa se schimbe in urma cu aproximativ doua saptamani. Ma intrebam si acum, cand au inceput gandurile acestea sa imi vina in minte? De ce nu mai pot regasi linistea si mai ales, de ce nu pot sa ma gandesc doar la viitor si la faptul ca nimic nu se va schimba? De ce imi era teama de casatorie? Urma sa imi unesc destinul cu barbatul pe care il iubeam cel mai mult, amicul, prietenul, confidentul, fratele, iubitul meu… omul pentru care mi-as fi dat si viata. Nu eram straini unul de altul, ne simteam de parca ne-am fi cunoscut de o viata, toti prietenii nostri ne spuneam ca parem a ne iubi dintotdeauna si aveau dreptate: ne-am inteles bine din prima clipa, nu am avut secrete, iar comunicarea dintre noi nu a cunoscut bariere. Relatia a avansat extrem de rapid, nu au fost momente de stanjeneala. Pot spuna ca datorita unei bune comunicari, am ajuns sa ne intelegem si sa ne cunoastem intr-un an, cat altii in zece. In cei trei ani de cand formam un cuplu, am trecut prin multe, dar impreuna am depasit toate problemele: consider ca o relatie se maturizeaza doar in momentul in care apar primele probleme reale, pentru ca atunci vezi cum reactioneaza celalalt, vezi daca va potriviti, daca aveti aceleasi reactii si solutii. Iar pentru noi, proba de foc trecuse chiar din primele trei luni.

     Cu toate astea, de ce imi era frica? De esec? Oare nu exersam rolurile unei sotii in cei trei ani de ,,casnicie fara acte” cum imi placea mie sa ii spun? Devenisem o gospodina desavarsita, bucataria nu mai avea nicio taina pentru mine, stiam cum sa transform o zi obositoare intr-una frumoasa si relaxanta, puteam sa imi gestionez timpul astfel incat sa ma ocup de toate treburile si sa pot avea grija si de mine, iar iubitul meu avea numai cuvinte de lauda la adresa mea. Mereu ma lauda si imi spunea ca daca toate femeile ar fi ca mine, avocatii care se ocupa de divorturi ar trebui sa se reprofileze.

     Oare ma speriasera toate povestile prietenelor prietenelor prietenelor mele? Stiti voi, telefonul fara fir: o vecina de-a vecinei mele a auzit de la o prietena ca… Sa fi fost atat de grea casatoria? Oare un act are puterea de a schimba o relatie? O simpla hartie poate pune o asemenea presiune psihologica incat sa nu mai poti gandi rational? Stiam foarte bine ca sunt povesti, ca dragostea adevarata nu tine cont de un act, ci de promisiunile sincere ale indragostitilor, dar daca mi se va intampla si mie? Apoi, ma simteam vinovata: cum puteam gandi asa despre omul pe care il iubeam mai presus decat mine? Despre cel care urma sa imi devina sot? Ma simteam ca o tradatoare: ii faceam bucati increderea pe care mi-o purta, rupeam in mii de fasii toate promisiunile pe care ni le-am facut, ardeam toate sentimentele pure si frumoase pe care ni le purtam si mai ales, aruncam in valurile involburate ale marii, iubirea lui pentru mine.

     Dupa ce m-am mai linistit, alungand pentru moment toate gandurile negre, am inceput sa imi aduc aminte de inceputurile relatiei noastre si ca de obicei, am inceput sa rad. Mereu ma binedispun amintirile din primele luni de relatie. Din nefericire, gandurile mele nu au durat prea mult, pentru ca a venit vremea sa ma aranjez. Urma sa fiu in centrul atentiei pentru intreaga zi si trebuia sa nu omit niciun detaliu.

     Am stiut mereu ca nu voi fi genul de mireasa tipica: nu imi plac rochiile de printesa, cu volanase si umflate, voiam o rochie eleganta si suava. Nici albul nu imi placea si nici nu se potrivea tenului meu, asa ca am ales o rochie ivoire, bijuterii fine cu cristale si o coafura cat mai simpla si lejera.

     Ma simteam ca o zeita in cea mai importanta zi din viata mea, ma uitam in oglinda de fiecare data cand aveam ocazia, insa gandurile rele incepusera din nou sa nu-mi dea pace. Incercand sa le ignor, am zis sa caut parfumul meu preferat, pe care il ascunsesem cu o seara inainte. Niciodata nu imi gaseam parfumurile, le puneam printre haine, pentru a imprumuta mirosul lor, iar apoi trebuia sa scot tot pentru a le gasi. Asa facusem si aseara, fara sa imi dau seama ca voi purta acel parfum in ziua nuntii. Dupa cinci minute de cautari, mi-am dat seama ca poate nu l-am pus intre haine, asa ca am inceput sa il caut intr-o cutie cu amintiri. Am desfacut-o usor, pregatindu-ma pentru valurile de emotie care ma vor cuprinde la vederea fiecarui obiect drag. Intr-un final, am gasit parfumul si cand ma pregateam sa pun cutia la loc, am observat inauntrul ei o cutiuta mica de cadouri, pe care era inscriptionat ,,LuxuryGifts.ro” si care avea un biletel atasat : ,,Pentru ziua nuntii tale„.

     Am incercat sa imi dau seama ce ar putea fi, insa am aflat abia dupa ce am deschis cutiuta: inauntru era un biletel si un lucru pretios. Am luat biletelul repede si l-am citit pe nerasuflate:

Stiu ca poate nu o sa gasesti cadoul acesta la timpul potrivit, dar ,,incercarea moarte n-are”. Nu am multe sa iti spun, pentru ca tu ma cunosti mai bine decat oricine, am un singur sfat pentru tine: nu lasa niciodata frica sa te copleseasca, adu-ti aminte ca esti mai puternica decat orice si poti trece peste toate indoielile pe care le-ai avea. Sunt convinsa ca vei fi o sotie excelenta, o gospodina desavarsita si o mama perfecta si iubitoare. Asadar, sa nu iti fie frica de nimic, totul este doar in mintea ta, nu iti poate umbri niciun lucru fericirea. Si tine minte: ,,un singur lucru face un vis imposibil: frica de esec„. Nu lasa frica sa te invaluie, pentru ca vei distruge cele mai frumoase visuri.

     Aproape ca mi-au dat lacrimile cand am citit biletelul si am vazut mica statueta, care avea gravat acest citat motivational. Imediat mi-am adus aminte ca este cadoul pe care mi l-am facut in urma cu cinci ani, cand temerile mele incepusera sa prinda contur, iar viitorul era incert. Parca presimteam ca se va intampla sa imi fie frica de necunoscut, asa ca m-am gandit sa imi cumpar acest cadou, pentru a ma ajuta intr-un viitor apropiat. Se pare ca am avut dreptate: dupa ce am citit biletelul si m-am uitat minute intregi la statueta, toate gandurile rele s-au evaporat. Ma simteam din nou sigura pe mine, nu mai aveam niciun motiv de teama. Stiam ca iubirea va invinge tot.

[…]

     Au trecut zece ani de la ziua nuntii mele si am avut perfecta dreptate: teama mea a fost total nejustificata. Sunt o sotie devotata si iubitoare, o mama implinita si o femeie realizata si fericita. Am invatat o lectie importanta: ,,un singur lucru face un vis imposibil: frica de esec„. Atata timp cat nu ne temem de necunoscut si de esec, putem prinde aripi si ne putem afirma. Putem deveni cei mai buni!

Articol participant la SuperBlog 2013

Surse foto: www.mireasabuclucasa.com, luxurygifts.ro, Google search tag: ,,rochie de mireasa”