Sunete enervante se auzeau la fiecare secunda, mai rau decat picatura chinezeasca. Era o tortura care dura de mai bine de patru zile, dar pentru ea, parea ca au trecut doi ani.
,, Este bine! Isi va reveni! Este normal sa fie asa o perioada, nu trebuie sa va alarmati, o sa discutam mai multe in functie de evolutia ei si…” Pe langa sunetele care pareau cea mai cruda tortura, fraza asta o auzea constant. Incerca sa deschida ochii, macar sa poata vedea ce o inconjoara, dar nu reusi! La un moment dat, simti cum un val de caldura o inunda si nu mai auzi nimic. I se paru cel mai frumos lucru care i se putea intampla la acel moment. Macar era liniste, cel putin o perioada.
S-a trezit peste inca doua zile, dar de data asta a putut sa deschida ochii. Inca nu isi dadea seama ce se intampla, iar tot ce putea observa era un tavan alb si gol. Nu isi putea misca nici gatul, dar nicio alta parte a corpului. Incepu sa isi miste ochii in stanga si in dreapta, sperand ca poate va vedea si altceva, insa nu reusi. Apoi, si-a dat seama ca o doare rau gatul, ca si cand ar fi fost inflamat. Incerca sa scoata cateva sunete, insa a fost oprita imediat.
– Nu incerca sa vorbesti, o sa iti faci rau! Esti bine acum! Ai gatul putin inflamat de la intubare, dar va trece in urmatoarele doua zile. O sa iti revii incet, incet, nu trebuie sa faci niciun efort.
Se uita la asistenta zambitoare si parea ca s-a mai linistit pe moment. Apoi si-a adus aminte ca nu se poate misca si s-a uitat cu groaza spre asistenta. Aceasta parca o intelesese din priviri.
– Nu te speria! Nu e nimic afectat! O sa recapeti sensibilitatea in zilele ce urmeaza. Corpul tau a absorbit foarte bine socul impactului, insa reactia organismului e normala. Acum ca te-ai trezit din coma, vei incepe sa iti revii. Dar trebuie rabdare. Iar eu sunt aici ca sa te ajut si sa te inteleg.
Coma??? Impact? Ce se intamplase? De ce era acolo si de ce nu se putea misca? Incerca sa isi aduca aminte, insa pe masura ce se chinuia sa rememoreze ceva, orice, isi dadu seama ca nu isi aminteste nimic. Nu stia nici macar cine e. Pulsul i-a luat-o razna, tensiunea ii crescu periculos, iar in ochii ei se citea groaza. Era singura, pe un pat de spital, nestiind cine e, neputand sa se miste si fara sa poata vorbi. A fost prea mult pentru ea. Iar socul emotional pe care tocmai il suferise, avea sa o tina sedata in urmatoarele ore, pana ce inflamatia se retragea si putea comunica.
A doua zi, cand s-a trezit, a vazut acelasi tavan dezolant. O alta asistenta i-a spus aceleasi lucruri si a incurajat-o sa incerce sa vorbeasca. Primul lucru pe care l-a intrebat a fost ,,cine sunt” si ,,de ce ma aflu aici”. In acel moment, asistenta s-a schimbat la fata si a iesit pe coridor. Cateva minute mai tarziu, a venit insosita de un medic, care a efectuat o consultatie de rutina.
– Suna-l pe medicul Ionescu sa vina sa o pregateasca pentru tomograf. Eu o sa ma asigur ca avem prioritate in sala pentru a vedea daca inflamatia creierului este cel care i-a provocat amnezie sau este ceva mai mult.
Analizele care au urmat au fost mai mult decat solicitante. Nimeni nu ii spunea nimic concret. La finalul zilei, dupa teste si investigatii, medicii rasuflau usurati: amnezia era temporara, iar micul edem cerebral se vindecase aproape complet. Asta o simtea si ea, deja sensiblitatea ii revenise si isi putea misca degetele de la maini.
Reajunsa in salon, a vazut un tanar care parea ingrijorat si a carui privire parca o implora sa il ierte. Cand a vazut-o, a vrut sa o ia in brate, sa fie alaturi de ea, ii dadusera lacrimile si nu contenea cu scuzele.
– Clara, te rog, iarta-ma! Daca as fi stiut, poate nu s-ar fi intamplat asta! E numai vina mea!
– Clara? Asa ma cheama? Tu cine esti?
Fratele Clarei avusese un soc. Abia ajunsese la spital si deocamdata nu il anuntase nimeni ca avea amnezie temporara.
– Dar… ce se intampla? De ce nu isi aminteste cine e?
Medicul i-a explicat lui Marius ce se intamplase: Clara suferise un accident de masina destul de urat, in urma caruia creierul sau se inflamase, de aceea avea amenezie si a stat in coma patru zile. I-a spus ca este in afara oricarui pericol, doar ca vor urma zile dificile pentru ea si ca va avea nevoie de tot sprijinul, fara socuri puternice.
Dupa ce s-a mai linistit pentru ca a vorbit cu medicul, Marius s-a intors la Clara. Stia ca nu are voie sa aiba socuri emotionale, asa ca a incercat sa zambeasca si sa para linistit.
– Cine esti tu?
– Sunt fratele tau, Marius. O sa vezi ca o sa iti amintesti tot in cel mai scurt timp. Nu te forta!
– Dar… de ce ai spus ca este vina ta? Sau… ce vina ai tu in legatura cu faptul ca eu sunt in spital?
– Uite… n-are rost sa vorbim acum! O sa te nelinistesti. Iti povestesc alta data.
– Nu! Vreau sa stiu acum! Vreau sa imi povestesti tot despre mine! Vreau sa imi aduc aminte…
Clara incepu sa planga si parea disperata. Nestiind ce sa faca, Marius i-a povestit ca a avut un accident de masina din cauza unei suparari. L-a rugat pe el sa vina sa o ia, ca sa nu conduca, dar nu putea pleca de la serviciu in acel moment. Neascultandu-l, s-a urcat la volan si in furia de moment, s-a rasturnat cu masina. In tot timpul asta, Marius s-a invinovatit, pentru ca nu a ascultat-o, crezand ca e o criza de gelozie trecatoare, nicidecum o furie care avea sa se transforme intr-o tragedie.
In timp ce Marius ii povestea, Clara incepuse sa aiba franturi de amintiri. Isi adusese aminte momentul impactului: era disperata, plangea si se gandea la ceva… dar nu stia la ce. Nu isi putea aminti. Apoi… Momentul nefast… Si iar gol. Pana in prezent. Flashback-urile ii dadusera dureri de cap infernale, astfel incat medicul s-a vazut nevoit sa o sedeze pana a doua zi. Nu stia ca Rares e mai aproape de ea decat credea! Nici nu si-l amintea…
Va urma!