Totul are un inceput (IV) – O neintelegere aproape fatala

      Furia lui Rares se mai domolise, dar Clara nu se putea opri din plans. Stia ca daca nu se va calma, Rares ar putea interpreta tristetea ei in alt mod, iar lucrurile oricum fusesera intelese gresit. Cum sa ii explice iubitului ei scena de mai devreme, astfel incat sa il linisteasca? Stia foarte bine ca o iubeste, dar relatia lor nu era foarte lunga, iar aparentele puteau insela…

–     Uite ce e, daca vrei, vin mai tarziu sa vorbim, poate asa te mai linistesti.

–     Nu e nevoie, spuse Clara in timp ce isi stergea lacrimile. Nu am nimic de ascuns si nici nu trebuie sa ma compatimesti. Cel pe care l-ai vazut este fostul meu iubit, iar relatia cu el am incheiat-o acum un an, numai ca mama nu poate intelege asta si practic ma obliga sa il vad.

–      Nu mi-ai spus pana acum… E normal sa am indoieli, nu? De unde stiu ca nu este iubitul pe care l-ai lasat la Bucuresti, in timp ce tu te distrezi cu mine aici?

–      Rares, te rog frumos! Ma jignesti si nu o sa iti permit! Crezi ca in lunile astea m-am prefacut? Crezi ca vroiam doar distractie? Stii foarte bine ca ne-am facut planuri si urma sa ne mutam impreuna cand ajungem in Bucuresti! Ti se pare ca m-as fi jucat cu asa ceva?

–       Nu stiu ce sa mai cred… Imi pare rau… Chiar sunt confuz! Cred ca e mai bine pentru toata lumea sa luam o pauza sau chiar sa ne despartim definitiv, in felul asta nu o sa ai nici tu probleme cu mama ta si ,,iubitul tau” nu va mai fi gelos.

–      Nu pot sa cred ca imi spui! Refuz sa cred ca tu esti baiatul de care m-am indragostit si ca vrei sa punem capat relatiei. Unde este increderea de care imi tot vorbesti? La prima cearta se termina tot?

–      Nu Clara! Nu la prima cearta. Dar, acum ca s-a intamplat asta, am si eu ceva sa iti spun. Vroiam sa aman pentru cand ne vom intoarce in Bucuresti, dar e mai bine sa iti spun acum: eu nu te iubesc, tot ce am cautat a fost sa ma distrez cu tine si sa am pe cineva cu care sa imi petrec vacanta intr-un mod placut. Din pacate, nu am ajuns nici macar sa tin la tine, imi pare rau, nu esti genul meu de fata.

      Clara a simtit ca se prabuseste. Cuvintele lui Rares i-au strapuns inima ca un pumnal incins. Pret de un minut, toata camera parca se invartea cu ea, nu putea iesi din soc. Era prima data cand iubea, cand isi deschisese cu adevarat sufletul si era relatia care a reusit sa o schimbe, sa o sensibilizeze. Nu mai voia sa fie cu altcineva in afara de Rares si era convinsa ca va ramane cu el tot restul vietii. Iar acum….

      Nu a avut putere nici macar sa il strige atunci cand a plecat. Se uita in gol, cu mainile stranse in jurul ei si tot ce ar fi vrut in acel moment ar fi fost sa fi murit atunci cand i-a prins ploaia pe munte. Asa era scutita de suferinta.

      Zilele treceau, iar Clara era din ce in ce mai rau: aproape ca nu mai manca, iar tot ce vroia era sa se intoarca in Bucuresti. Dar unde? Nu ar fi suportat sa o vada pe mama ei si nici pe Tiberiu care ar fi insistat zilnic sa se intalneasca. Se gandea sa apeleze la una dintre prietenele sale, dar mamele lor erau bune prietene cu a ei si ar fi aflat imediat unde era. Nu stia ce sa faca… Singurul lucru posibil ar fi fost sa ramana un timp in Arieseni, pana isi mai revenea si pana ar fi avut curaj sa o intalneasca pe mama ei.

       Se gandea intruna la Rares… Nu ii daduse niciun telefon, niciun mesaj, nimic. De fapt, credea ca nu mai are rost sa spere, din moment ce nu a iubit-o niciodata… Credea ca nu sufera la fel ca ea, pentru ca era indiferent. Era inca o fata cucerita, care i-a cazut in plasa.

       Dar ceea ce nu stia Clara era ca Rares suferea la fel de mult ca si ea… A trebuit sa o minta pentru ca sa nu aiba probleme cu mama ei. Oricat de mult l-ar fi durut, trebuia sa se indeparteze de ea si sa spere ca intr-o zi, poate vor reusi sa reia relatia.

       Trist si dezamagit, s-a intors in Bucuresti. Mai erau doua saptamani pana incepea facultatea si spera sa nu se intalneasca cel putin o perioada cu Clara. Ba chiar concepuse si un plan, care, desi ii sfasia inima si i-ar fi facut rau si Clarei, parea ca este singura solutie momentan…

Doi oameni, doua gandiri diferite, o neintelegere la mijloc si o alta pe care sa apara… Dar un lucru este cert: cei doi se iubesc….

Va urma!

One thought to “Totul are un inceput (IV) – O neintelegere aproape fatala”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.