Totul are un început (II) – Probleme la orizont?

     După o cădere de aproximativ 5 metri, Rareş a avut puterea să se agaţe de un trunchi de copac şi să o prindă şi pe Clara. Totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă. Erau salvaţi pentru moment, dar furtuna nu dădea semne că ar vrea să se domolească. Au rămas prinşi de trunchiul de copac vreme de 5 minute, cand ploaia a încetat brusc.

     Nu mai puteau urca, aşa că au hotărât să coboare foarte încet panta. De data asta erau mult mai atenţi şi nu se grăbeau. A durat cam 20 de minute să parcurgă cei 10 metri rămaşi pentru a ajunge la şosea. Odată coborâţi, şi-au dat seama că erau plini de noroi, dar cel mai rău lucru era faptul că se zgâriasera, iar Clara spunea că o doare glezna foarte tare. Astfel, drumul către casele lor a mai durat  o oră.

     Rareş era un pic abătut.

–   Eşti supărat pe mine pentru că nu am vrut să plecăm atunci? Crezi că dacă nu ne prindea ploaia nu am fi păţit asta?

–   Nu, sunt supărat pe mine! Pentru prima dată cred că nu ar fi trebuit să fiu atât de imatur… Ştiam bine ce se poate întampla şi totuşi am cedat… Gândeşte-te un pic la ce ar fi putut să se întâmple dacă nu reuşeam să ne oprim şi ajungeam pe şosea fix în momentul când trecea o maşină? Sau dacă am fi cazut în prăpastie?

     Clara începuse să plângă… ştia foarte bine că Rareş are dreptate şi că se comportase ca un copil. Dar credea că asta îl atrage pe el, felul ei copilăresc de a fi. Se pare că se înşelase. Era prima dată când se certau şi prima dată când îl vedea pe Rareş supărat.

     S-au despărţit fără sărutul lung pe care şi-l dădeau de fiecare dată. Nici măcar nu s-au privit în ochi. Poate era şocul din ziua respectivă, emoţiile,  tensiunea, dar ceva era sigur că se rupsese în relaţia lor.

     Au trecut două zile reci şi ploiase, neobişnuite pentru perioada aceea. Clara şi Rareş nu şi-au vorbit deloc în acest timp. Niciunul nu îndrăznea să facă primul pas. Clara era convinsă că Rareş vrea să termine relaţia, iar Rareş vroia doar să o facă pe Clara să conştientizeze că nu poate fi atât de imatură în unele situaţii. Dar se pare că lucrurile au scăpat de sub control.

      Clara stătea la geam şi se uita cum picăturile mari de apă cădeau neîncetat. La un moment dat păreau şuvoaie de apă, iar norii păreau că ating munţii în zare, atât de grei şi încărcaţi erau. Încă nu îşi revenise după căzătura, avea entorsă la gleznă şi o lovitură  zdravănă la cap. Stătea în pijamaua ei pufoasă cu pisoi desenaţi şi cu o cana mare de ciocolată cladă în mână, aşteptând să sune telefonul. Astfel şi-a petrecut toată după-amiaza. Pe seară, primeşte un mesaj de la Rareş : ,,Eşti ok? Ce îţi mai face piciorul? Pot să vin la tine într-o oră? Trebuie să vorbim!”.

     Emoţionată, Clara aproape a sărit în sus de fericire. Ştia că lucrurile reveneau la normal şi că a fost doar o mică ceartă. I-a dat mesaj lui Rareş, iar apoi a început să se aranjeze.

     Peste 40 de minute, cineva sună insistent la poartă. A coborât într-un suflet şi a deschis. Fără să se uite, a sărit în braţele lui şi l-a sărutat pasional. Apoi, şi-a dat seama că ceva nu este în regulă. Băiatul acela nu era Rareş.

–    Wow, atât de dor ţi-a fost de mine? Asta da primire, ar trebui să ne despărţim pentru mai mult de un an, să vedem ce ar ieşi.

Va urma!