O reteta simpla – orez cu lapte

      Va aratam un preview pentru o reteta simpla de orez cu lapte, iar astazi a venit vremea sa v-o prezint. Am pentru voi o singura reteta care poate fi prezentata in … zeci de moduri. Totul depinde de gusturile si imaginatia voastra!

     Poate ca pare banala reteta – orez cu lapte, insa multi dintre voi nu stiti inca modul cel mai simplu in care puteti prepara acest delicios desert. Pentru patru portii, ingredientele sunt urmatoarele:

–   1 litru de lapte

–   220 – 250 g de orez (daca vreti ca orezul sa iasa mai ,,apos” puneti 220 g, daca nu, puneti maximul de cantitate) sau mai simplu: la 4 cani de lapte, o cana de orez, asta daca nu aveti cum sa masurati

–    zahar/miere/indulcitor si alte arome, dupa gust.

  Cum procedam? Punem laptele la incalzit pana incepe sa fiarba, adaugam zaharul/indulcitorul, iar in timpul acesta curatam si spalam orezul in mai multe ape, pana observam ca apa incepe sa se limpezeasca. Odata ce laptele s-a incalzit, adaugam orezul in lapte, amestecand usor. Lasam totul la foc mic, amestecand din cand in cand, pentru a nu se lipi. Stiu ca exista si varianta ca orezul sa fie intai fiert in apa, dar personal aleg sa il fierb doar in lapte, pentru un gust mai bun. Mare atentie! Trebuie sa amestecati mai tot timpul, pentru ca riscati ca orezul sa se prinda de fundul cratitei si sa se arda, afumand laptele. O sa observati ca in 10-15 minute, orezul va incepe sa se umfle si sa absoarba laptele, moment in care trebuie sa aveti mare grija sa nu se afume. Orezul este gata in momentul in care a absorbit aproape tot laptele. Puteti gusta sa vedeti daca este sau nu fiert complet.

      Dupa ce a fiert orezul, il puneti intr-un vas de yena, castron sau recipiente speciale si urmeaza partea mea preferata: ornatul. Am pregatit saptamana aceasta doua feluri de orez cu lapte: cu stafide si ciocolata si cu rodie si stafide. Ah si multa scortisoara in ambele cazuri! Puteti vedea mai jos ce a iesit!

       Prima varianta: orez cu lapte, stafide si ciocolata

orez cu lapte si stafide

       A doua varianta: orez cu lapte, rodie si stafide.

orez cu lapte si rodie       Sper ca v-a placut reteta pe care v-am pregatit-o astazi! Pana saptamana viitoare, va urez pofta buna!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.