Nu esti ,,mama eroina” daca …

Poate va intrebati ce mi-a venit sa pun titlul asta. Ei bine, sunt oripilata, socata, imi vine sa ma refugiez undeva cat mai departe de Galaxia asta si nici acolo nu as scapa de prostia unora. Ca sa va explic, poate ati observat si voi in ultimii ani ca au aparut tot felul de ..experti” in toate domeniile: care cum viseaza un cal verde pe perete, a doua zi da sfoara-n tara si uite cum isi face un ,,cult al personalitatii” cu niste adepti mai mult sau mai putin destepti decat el. Si la fel se intampla si in cazul…MAMICILOR.

Si ca sa lamuresc de la inceput, NU MA CRED DESTEAPTA, NU SUNT MAMICA, NU AM NICI MACAR UN COPIL ADOPTAT, doar ca de cand ma stiu mi-a placut sa ma informez referitor la cat mai multe lucruri, iar medicina sa spunem ca este unul dintre domeniile la care ma pricep. Si nu ca ma laud, dar stiu mai multe decat un student de anul doi de la Medicina. De ce spun asta? Am participat la diferite olimpiade si concursuri legate de anatomie si biologie si am avut rezultate foarte bune si pe langa asta, chiar vroiam sa devin medic, doar ca mi-am descoperit alta pasiune pe parcurs. Si nu in ultimul rand, am vrut sa stiu tot ceea ce se afla in corpul meu, cum functioneaza, absolut tot, iar olimpiadele m-au ajutat sa cunosc in detaliu corpul uman. Dar sa nu mai povestesc asta ci sa va spun direct  despre ce este vorba.

Cum spuneam, in ultimii ani a aparut o isterie a produselor bio, a procedurilor cat mai naturale, iar toate aceste lucruri s-au reflectat si asupra bebelusilor si copiiilor. S-au infiintat tot felul de instutii care oferta cursuri menite sa ajute parintii in frumoasa calatorie pe care o parcurg alaturi de copil sau de viitorul copil. Si nu ar fi un lucru rau in asta, din contra, doar ca lucrurile sunt doar teoretice. In realitate, majoritatea mamicilor, apeleaza la FORUMURI si SITE-URI, unde diverse frustrate povestesc cum isi cresc ele copiii si cum neaga cunostintele medicilor specialisti.

Intamplator, acum cativa ani cand a inceput sa se promoveze si in Romania nasterea acasa, am inceput din curiozitate sa caut, apoi din cautare in cautare mai intri pe diverse forumuri, care nu au legatura cu ceea ce ai cautat (deh, SEO nu isi face datoria cand e realizat de amatori). In fine, ideea e ca si daca o sa cauti cum se fac clatitele, automat intri pe un forum cu bebelusi si viitoare mamici, care se sfatuiesc intre ele. Bun, nici asta nu ar fi nimic rau. Doar ca, nivelul de prostie promovat in multe din topicuri depasesc de miliarde de ori limita suportabilului. Dupa ce am analizat mai multe discutii, de-a lungul timpului, am ajuns la urmatoarele concluzii:

daca esti gravida si intrebi ,,cine a nascut prin cezariana, pentru ca vreau sa aflu detalii?”, fii sigura ca esti pusa la zid, eventual cautata acasa si fortata sa nasti natural. Stau si ma intreb, de ce romanilor le place atat de mult sa se bage in viata strainilor? Daca o femeie vrea sa nasca prin cezariana, sa isi asume niste riscuri, de ce te bagi? Sa te dai mare? Poate stie riscurile, poate a cantarit lucrurile, poate nu are cum sa nasca natural din motive medicale, asta nu o face mai prejos decat o mama care a nascut natural. O mama nu este eroina doar pentru ca a nascut natural si dupa se lauda cu asta, ar trebui sa se laude ca a facut tot ceea ce i-a stat in putinta pentru ca bebele sa fie sanatos, nu ca a reusit ea sa fie ,,femeie”. Serios acum, nu toate femeile au aceeasi suportabilitate la durere, aduceti-va aminte ce se intampla in trecut, cand nu se faceau operatii de cezariana, ganditi-va cate milioane de copii au fost salvati astfel si acum traiesc bine mersi si sanatosi. Daca o mama vrea cezariana, lasati-o in pace, daca ar fi o procedura riscanta si daca bebelusul ar avea de suferit, credeti ca ar mai fi acceptata? Daca o mama nu vrea sa treaca prin travaliu, sau vrea sa minimizeze riscurile, e treaba ei ce face, atata timp cat copilul nu are de suferit. De ce spun asta? Pentru ca sunt multe mame care se chinuie ore intregi sa nasca natural, cu toate ca medicii le-au avertizat ca nu au cum, dar ele vor sa incerce, pentru ca nu le baga nimeni cu forta la operatie. Dar cine credeti ca are de suferit? Bebelusul, pentru ca el se chinuie sa iasa, lui ii scade pulsul, el sufera, iar mama face pe viteaza ca vrea sa nasca natural. Am vazut mai multe cazuri in care travaliul dura de mai bine de 30 de ore, insa mama nu voia cezariana, copilul era aproape de moarte, iar intr-un final doctorii au intervenit. Si dupa mamele se plangeau ca au bebelusii probleme. Prostie, nu?

daca nasti la privat, automat esti ,,cucoana, fandosita si nu stii ce inseamna sa fii mama”. Observ ca poporul roman are o scarba fata de tot ceea ce inseamna privat, indiferent de domeniu. Si costurile sunt la fel: fie ca dai din ora in ora asistentelor cate ceva, fie ca te tocmesti cu doctorii, daca tragi linie, ajungi la aceleasi costuri. Si ce crezi? La privat esti ingrijit de milioane de ori mai bine, bebelusul tau vine pe lume intr-un mediu steril si primitor, nu printre gandaci. Ce-i drept, am inteles ca nu toate mamicile pot beneficia de maternitati private, pentru ca nu sunt in orasele lor, dar acolo unde se poate, de ce nu? Si nu toate mamicile care nasc la privat sunt pline de bani, unele au facut credit doar pentru ca bebele lor sa vina pe lume in cele mai bune conditii.

daca nu alaptezi, esti O MAMA DENATURATA! Hai pe cuvant, da poate nu am un lapte calitativ, nu toate suntem la fel, poate am o pb, asta nu inseamna ca nu o sa fac tot posibilul ca bebele sa obtina nutrientii din altceva. Iar cu anticorpii, se rezolva, in timp, daca sunt probleme. Medicina a evoluat, nu trebuie sa ne tinem copiii infometati, doar pentru ca vrem sa facem pe vitezele. Pe forumuri se vaitau destule mamici ca nu au lapte suficient. Aici sunt doua situatii, sau chiar mai multe: ori nu stie sa ii dea bebelui de papat, astfel incat sa creasca productia de lapte, ori au  o problema cu alimentatia, ori chiar au o problema de sanatate, care nu le mai permite sa alapteze in conditii optime.

daca iti tii copilul cu febra 39, timp de cateva zile si in loc sa suni medicul, intri pe forum, nu inseamna ca esti mama. Cel putin in ochii mei nu! De ce sa chinui un suflet nevinovat, pentru ca ti-e tie lene sa suni medicul, sau pentru ca vrei sa te faci desteapta? Uneori e mai bine sa fim paranoici cand e vorba de copil, mai bine sa ne injure medicul ca l-am deranjat fara motiv,  dar sa fie cel mic sanatos, nu credeti?

daca asculti o ceata de frustrate, care spun ca medicii sunt prosti si nu recomanda lucruri bune, in loc sa consulti pediatrul, inseamna ca ai probleme mari. Stii, medicul ala a facut o facultate, a invatat, poate profeseaza de zeci de ani, are experienta si tu te iei dupa una care e mama de doua luni si stie totul despre copii numai din discutiile cu amicele ei? Esti praf!

daca ai o problema cu medicul, schimba-l, nu e nicio rusine! Schimba-l pana gasesti unul care sa te multumeasca! Daca ai posibilitatea, inscrie-te la unul de la o clinica privata, unde vei fi tratata bine, atat tu, cat si bebele, daca nu ai incredere in cei de la stat, dar nu blama medicii, totusi se pricep mai bine decat tine.

Si lista poate continua….

Sunt eu prea idioata? E un lucru rau in faptul ca eu consider ca in loc sa stam pe forumuri si sa invatam de acolo cum se cresc copiii si ce sa le facem in caz ca sunt bolnaviori, mai bine apelam la medici? E un lucru rau in faptul ca medicii chiar stiu ce sa faca in anumite situatii si chiar daca suntem mai paranoici, cateodata asa e mai bine? E un lucru rau faptul ca fiecare copil ar trebui atent ingrijit in primul an de viata, pentru ca altfel va avea de tras toata viata? Nu cred ca o ceata de frustrate care povestesc cum au fost ele tratate la nastere si cum isi lasa copilul sa urle de durere sau de foame, doar pentru ca fac ele pe grozavele, stiu mai bine cum se creste un copil, decat un medic!

Voi ce parere aveti?

 

 

One thought to “Nu esti ,,mama eroina” daca …”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.