Legislatia rutiera – primul pas spre obtinerea permisului

      În zilele noastre, adolescenţii visează la ziua când vor deveni majori, din diferite motive, iar printre ele se numără şi obţinerea permisului de conducere. Statutul de conducător auto nu mai este un ,,moft”, a devenit o necesitate.

      Pentru a obţine mult visatul permis de conducere trebuie un pic mai mult decât să fii declarat apt din punct de vedere legal, fizic şi psihic. Până să ajungi la partea practică (condusul) în şcoala de şoferi, trebuie să ai bazele teoretice referitoare la legislaţia rutieră, pentru că oricine poate conduce fizic o maşină, dar sunt puţini cei care şi gândesc cum trebuie condusă.

      Legislaţia rutieră se poate învăţa atât în timpul cursurilor oferite de şcolile de şoferi, dar mai ales aprofundând singur noţiunile cu ajutorul cărţilor de specialitate ce conţin atât explicaţii ale Codului Rutier, cât şi întrebări de tip grilă, asemănătoare celor de la examenul propriu-zis. De altfel, pe site-ul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (drpciv) se găsesc chestionare auto, interfaţa fiind aceeaşi ca cea utilizată la examenul teoretic.

      Din proprie experienţă vă spun că nu este deloc un chin să înţelegi Codul Rutier, din contră. Sunt noţiuni logice, de care sigur am auzit fiecare, mai mult sau mai puţin. Dacă îţi place şi vrei cu adevărat să ajungi un şofer foarte bun, legislaţia va fi cel mai bun prieten al tău.

      Din păcate, observ că tot mai mulţi tineri nu acordă importanţă legislaţiei. Cred că dacă stăpânesc fizic maşina, nu li se va întâmpla nimic şi de aceea, în ziua examenului teoretic, foarte mulţi completează la nimereală, iar unii au norocul să fie admişi.

      Brigada Rutieră a iniţiat numeroase campanii menite să atenţioneze şoferii cu privire la riscurile la care se supun dacă nu adoptă o conduită preventivă şi nu respectă cerinţele minime referitoare la comportamentul unui şofer. Cu toate acestea, consider că ar putea demara şi o campanie referitoare la importanţa cunoaşterii legislaţiei rutiere de către viitorii conducători auto.

      În opinia mea, numele campaniei ar trebuie să fie atractiv, pe placul tinerilor şi cu un mesaj puternic. Sloganul campaniei ar trebui să reliefeze importanţa cunoaşterii Codului Rutier, iar rolul ei să fie acela de a prezenta riscurile la care se supune un viitor şofer dacă nu cunoaşte legislaţia. Astfel, tinerii ar putea să înceapă să conştientizeze faptul că nu e suficient să ştii să deosebeşti pedalele pentru a înfrunta traficul.

      Promovată în licee şi facultăţi, această campanie ar putea schimba atitudinea tinerilor faţă de examenul auto, iar aceştia nu ar mai avea falsa impresie că ,,şpaga” dată pentru obţinerea permisului de conducere este singura cale de obţinere a lui. Într-adevăr, sunt puţini oameni admişi din prima încercare pentru meritele lor, iar poliţiştii exagerează şi ei, dar până la urmă este vorba despre siguranţa tuturor. Ce mai contează o examinare în plus sau în minus, când ai toată viaţa înainte să conduci şi mai ales, poţi conduce responsabil.

      Voi cum aţi obţinut permisul de conducere? Unde aţi rezolvat chestionare auto?

 

9 thoughts to “Legislatia rutiera – primul pas spre obtinerea permisului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.