Hatereala de miercuri: viitoarele pitipoance ale patriei

        O zi obisnuita de luni, la pranz, in apropierea unei scoli, cand tocmai ieseau elevii din clasele primare de la ore. Nimic neobisnuit ati putea spune… Ati putea… insa lucruri nu stau deloc asa!

,,    – Mirunaaaa, tu i-ai spus bunicii Mariei ca a plecat de la scoala?

      –  Nu fata, ce ai?

      – Pai Maria a plecat azi de la scoala cu unchiul ei si bunica nu trebuia sa afle, mi-a zis mie intr-o pauza!”

        Hm… trecem peste ciudata conversatie si peste faptul ca Mariuca ar fi putut fi data disparuta din cauza necomunicarii din familie. asta e partea a doua, nu ne bagam in treaba oamenilor. Insa ce m-a socat a fost faptul ca s-a folosit apelativul ,,fata”. Parca va si aud: ei, si ce? Well, erau pustoaice de clasa a doua! De unde stiu? Ca in timpul discutiei dintre ele, am aflat asta. Hai sa nu va mai plictisesc cu detalii d-astea si sa va spun mai bine despre cum se comportau mini-pitipoancele, fetitile astea incantatoare. Sa analizam!

         Prima fetita: blugi, camasa, pantofiori, un ghiozdan ,,la moda”, parul prins in coada. Parea cumintica la prima vedere, nimic spectaculos. Eh, ce-i drept as fi preferat o uniforma. Parca sa zic ca avea o vesta pe mana, gen de uniforma, dar nu mai tin bine minte. A doua fata, cea mai ,,infipta”: ochelari cu trei numere mai mari (stiti ca si ochelarii trebuie luati pe masura capului, sa nu alunece, sa stea bine etc.) de trebuia sa isi tina capul aplecat pe spate sa nu ii scape de pe nas, parul desfacut, imbracata in trening si cu o punga in mana (cred ca avusesera educatie fizica la ultima ora), iar ultima parea cea mai mica, nu stiu daca erau din aceeasi clasa sau era cu un an mai mica, dar le cunostea foarte bine pe celelalte doua.

         Ce am eu cu fetitele astea? Pai… cu ele nimic. Nu le cunosc, nu ma cunosc, insa tareeee as fi vrut sa stiu de la cine n-au primit au primit educatie. A doua fetita era pur si simplu insuportabila. Nenorocul meu a fost ca asteptam in aceeasi statie de masina si a trebuit sa o ,,suport” vreme de 10 minute. Avea niste ,,aere” de diva, femeie fatala si ce mai vreti voi, ceva ce n-am vazut nici la liceene. Isi dadea ochii peste cap cand vorba, se credea importanta, barfea : ,,da fataaaa, X-uleasca de la C a zis ca ii place de Y-ulescu de la D”. I mean, WTF??????? Cati ani aveti mai fetelorrrrr????? 8???? 9 neimpliniti????? Pai la varsta voastra inca ma jucam cu papusile, imi impleteam codite, purtam elastice de par cu tot felul de accesorii, fundite, eram copil! Nu vorbeam despre baieti…

         Trecem peste discutia despre baieti si apelativele ,,fata”, ,,iubita”, ,,scumpa”, care m-au oripilat si ajungem la alt punct de interes: se pare ca fetele aveau smartphoneuri si conturi de Facebook, sub supravegherea parintilor. Ah… cred ca! Bine, cel putin nu veneau cu telefoanele la scoala… Dupa alte discutii care nu vizau absolut deloc scoala, vreun desen animat, ultima carte citita, vai cat imi place fusta aia cu volanase, da-o incolo ca se poarta colantii, aflu ca una dintre fetite, cea care parea cea mai cuminte, avea un hobby: impletea brelocuri dintr-un fel de … nu stiu ce sa zic ca era. Nu erau elastice din acelea controversate, era ca un fel de sarma din plastic, foarte flexibila. Eh, ma bucur ca macar face un lucru care ii dezvolta imaginatia. Chiar incepea sa isi mai stearga din ,,pacate”. Dar ce, credeti ca a durat mult ,,fericirea”? ,,Hai fata, lasa-le ca mi le-a adus mami din Spania, a fost 30 euro setu’, cat blugii aia din H&M pe care ti i-am aratat”. Oh… well… S-a cam dus magia nu? Era mai dragalasa daca nu aducea in discutie provenienta lor.

         Sincer, acum inteleg cum devin unele fete pitipoance… Obiceiurile se invata de mici… Sincer, alea 10 minute in care am stat langa ele, m-au cutremurat. Nu imi venea sa cred ca erau niste copile de nici 10 ani care vorbeau asa si care aveau gesturi de dive de Dorobanti. Nu stiu cine are vina mai mare: parintii (care probabil muncesc de dimineata pana seara si lasa copiii in grija bunicilor, care de multe ori ii posteaza in fata tv-ului), anturajul (mai multi copilasi lasati in fata tv-ului si pc-ului se intalnesc si vorbesc despre barfele mondene, divorturi, violenta etc.) societatea (mai are rost sa comentam?) sistemul de invatamant ca nu pune accent pe educatia copiilor (^#%# de matematica si de literatura romana, in loc sa ii invete pe copii derivate si alte minunatii, haaa, nici eu nu le mai stiu si am luat peste 9 la bac la mate, acum un car de ani si in loc sa ii puna sa analizeze texte literare, mai bine i-ar invata cum se vorbeste corect, cum trebuie sa se comporte in societate si cum sa ajunga ,,omaneni de bine”, sa incerce sa indrepte ce au stricat parintii si bunicii, cateodata in necunostinta de cauza) sau pur si simplu, astea sunt vremurile in care traim. Eu stiu sigur ca atunci cand o sa am copil, o sa ma ocup cat de mult pot de educatia lui, o sa fac in asa fel incat sa petrec cateva ore dandu-i exemple pozitive si nu o sa-l abandonez in fata pc-ului sau tv-ului, oricat as fi de obosita.

        Hatereala de azi se voia a fi una mai vesela, dar cred ca am fost eu prea afectata de cum sunt copiii din ziua de astazi…

      P.s. Din acest text, doar numele fetitelor sunt schimbate, in rest, totul este inspirat din realitate, iar dialogurile lor sunt reale. Ce as fi vrut sa spun ca textul este un pamflet…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.