Fotografia de nunta de la malul marii

– Esti sigura ca am luat tot? Am impresia ca am uitat ceva foarte important..

– Linisteste-te te rog. Mai sunt 2 ore oricum. Si nu am avea ce sa uitam. Toate lucrurile sunt aranjate si te asteapta la locul stabilit.

– Chiar am emotii… Si nu putine… Uite: abia pot sa merg…

– Of… Ce ma fac eu cu tine? Dar cand o sa ajungem acolo si o sa vezi multimea adunata?

– Cred ca o sa lesin…

     Ramasesera mai putin de 2 ore pana la cea mai frumoasa zi din viata mea: nunta cu persoana iubita. Nu imi amintesc sa fi avut vreodata asemenea emotii. Mama nu stia ce sa imi mai spuna ca sa ma linisteasca, iar prietenele mele in loc sa ma incurajeze, radeau de mine. Ele au trecut deja prin emotiile nuntii.

      Asteptam momentul de aproape jumatate de an. Emotiile mele nu erau atat de mari pentru evenimentul in sine, cat pentru locatie. Vroiam ca totul sa fie perfect si verificam starea vremii din 10 in 10 minute. Alesesem o locatie speciala, care necesita pregatiri atente, pentru ca totul sa decurga perfect: o plaja in apropierea locului in care Dunarea se varsa in Marea Neagra. Pentru mine, locul acela insemna enorm: aici l-am cunoscut pe viitorul meu sot, dar mai presus de acest lucru, simboliza perfect relatia noastra.

     Ramasesem singura cateva momente pentru a medita, cand am fost intrerupta:

– Avem mici probleme, trebuie sa ne grabim. S-a anuntat ploaie in mai putin de o ora. Daca ne grabim, totul va decurge bine.

     Stiam ca nu are cum sa iasa totul bine… Nici macar nu apucasem sa facem fotografiile de dinainte de nunta, cu toate ca aveam un fotograf nunta Bucuresti, care insista ca vremea este superba pentru o sedinta foto profesionala de neuitat, pe care o planuiam de ceva timp, asta si datorita locatiei in care avea sa se desfasoare evenimentul. Brusc, am simtit ca toate planurile mele se vor spulbera, toate iluziile legate de nunta…

     Incercand sa ma abtin de la plans, ca sa nu imi stric machiajul, am iesit usor din camera. Ma uitam la cer si am vazut ca este senin. Credeam ca este linistea dinaintea furtunii. M-am indreptat spre masina, am urcat, iar dupa 10 metri parcursi, s-a oprit motorul. Credeam ca este vina soferului, dar in scurt timp am realizat ca lucrurile incep sa mearga din ce in ce mai rau. Dupa 10 minute de verificari, am primit un ,,verdict” crud: masina se stricase… Din ce cauza, nu se stie.

     Deja incepeam sa cred ca poate sunt semne, ca nu ar trebui sa ma marit atunci… Nu stiam ce sa fac… Invitatii deja sosisera la locul stabilit, iar singura masina putea ajunge peste 20 de minute, iar drumul ar mai dura inca 20…

     Nu va zic toate gandurile care mi-au trecut prin cap pana a ajuns cealalta masina… Parca visam si tot ce vroiam era sa ma trezesc.

     Dupa 45 de minute am ajuns la locul unde avea sa se oficieze ceremonia. Invitatii asteptau nerabdatori sa ma vada. Un cameraman si un fotograf erau pregatiti sa imi imortalizeze sosirea. Ochii mi s-au luminat cand am vazut decoratiile: o scena mica, amplasata pe plaja, decorata cu trandafiri albi si cateva scoici discrete, scaunele erau de culoarea fildesului, iar invitatii tineau in maini cate o scoica imensa, pe care aveau scris ceva. Nu reuseam sa vad exact, deoarece in momentul in care am coborat, au incercat sa le ascunda. M-am bucurat pentru ca toata nunta avea sa fie filmata, astfel incat sa nu uit niciun detaliu legat de acea zi.

     Am stat 5 minute in masina, pentru ca il asteptam pe mire. Spre surpinderea mea nu ajunsese si nici nu raspundea la telefon. Panicata, m-am dat jos din masina, dar in acel moment, un copil mi-a adus o scoica imensa. Am deschis-o nedumerita si am vazut un biletel:

,, Striga cat poti de tare ziua in care ne-am cunoscut!”

Nedumerita, am urmat instructiunile. Apoi, acelasi copil mi-a adus o alta scoica:

,, Pentru ca ti-ai amintit, vreau sa imi spui care a fost lucrul pe care ti l-ai dorit cel mai mult cand ne-am intors acasa din prima noastra vacanta!”

     Nu a durat mult sa imi amintesc ca am vrut un trandafir alb. Vazusem o multime cu o zi inainte sa se termine concediul, dar m-am gandit ca s-ar ofili daca i-as lua atunci. In acel moment, copilasul mi-a daruit un trandafir alb, de care era atarnat un alt biletel:

,, Mergi 20 de pasi la stanga, 50 in fata si 10 la dreapta. Cand ajungi, o sa stiu!”

     Emotiile mele deja cresteau. Nu stiam la ce sa ma astept. Am urmat instructiunile si l-am gasit pe el: alesul meu. Zambea larg, iar ochii lui erau un pic umezi. Se vedea ca il coplesisera emotiile.

– Iarta-ma pentru toate micile neplaceri. Eu le-am pus la cale. Vroiam sa iti fac o surpriza, gandita in ultimul moment si aveam nevoie de un pic de timp.

– Nu am ce sa iti iert. Aproape ca imi dadusera lacrimile. Niciodata nu il vazusem mai emotionat.

– Te-am chemat aici, pentru ca vreau sa iti impartasesc ceva. Am vrut sa ne unim destinele aici, in locul unde Dunarea se varsa in Marea Neagra, deoarece simbolizeaza perfect relatia noastra: suntem diferiti, la fel ca si apele (una este dulce, cealalta sarata), dar ne completam reciproc si suntem gata sa ne unim destinele.

     Acum chiar nu mai puteam sa imi stapanesc lacrimile…. Erau cele mai frumoase cuvinte pe care mi le-a spus vreodata. Stiam ca ma iubeste, dar toate lucrurile pe care mi le-a destainuit atunci, in clipele acelea inainte de nunta, m-au facut sa ma simt cea mai fericita persoana din lume. Poate suna ca un cliseu, dar chiar asa m-am simtit.

     Ne-am intors fericiti la locul ceremoniei, iar dupa ce aceasta s-a terminat, am avut parte de o surpriza si mai mare: pe biletelele pe care invitatii le aveau erau inscriptionate primele versuri ale melodiei ,,If you’re not the one” a lui Daniel Bedingfield. La un semn, datorita sonorizarii extrem de bune, fiecare invitat a inceput sa cante cate un vers. Eram mult prea fericita si entuziasmata, chiar nu credeam ca mai fac fata atator emotii. Si ca sa fie totul si mai spectaculos, au fost eliberati si cativa porumbei albi, superbi.

,,If you’re not the one then why does my soul feel glad today?
If you’re not the one then why does my hand fit yours this way?
If you are not mine then why does your heart return my call
If you are not mine would I have the strength to stand at allI’ll never know what the future brings
But I know you’re here with me now
We’ll make it through
And I hope you are the one I share my life with.”
     Si pentru ca am fost atat de emotionata, nici nu mi-am dat seama ca rochia mea de mireasa se murdarise un pic de la nisip. Am observat abia cand am ajuns la locul petrecerii, care s-a incheiat cu un superb foc de artificii.
     Pentru ca tot am mentionat de rochii de mireasa , am uitat sa va arat si poza cu rochia mea. A fost simpla, dar in acelasi timp eleganta si potrivita unei nunti pe plaja.
       Si asa a decurs ziua nuntii mele, pe care o consider perfecta si plina de incarcatura sentimentala. Mereu am fost de parere ca nuntile nu trebuie sa iasa in evidenta prin aranjamente si numar de invitati, cat prin emotie, locatie si sentimente.
     P.s. Pentru ca am apelat la serviciile unor profesionisti  in materie de fotografie si filmare, pozele si clipurile de la nunta mea au iesit spectaculoase. Sunt convinsa ca sunteti de acord cu mine cand spun ca un astfel de moment trebuie imortalizat din prima si pana in ultima clipa, iar fotografii si cameramanii joaca un rol important in aceasta zi. Pe langa fotografii si cameramani, mici detalii fac diferenta: un foc de artificii, un aranjament floral mai deosebit, elibararea porumbeilor si multe altele. Asadar, alegeti intelept serviciile foto-video pentru nunta dumneavoastra.

2 thoughts to “Fotografia de nunta de la malul marii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.