Cum am devenit papusa?

     M-am trezit după 10 ore de aşteptare. Totul era negru. Ştiam că au uitat ceva. Eram sigură. Apoi, am simţit o mână caldă pe faţa mea. Întăi pe partea dreaptă, apoi pe stânga. Mi-a spus că totul este bine şi să îi deschid. În sfârşit, aveam ochi.  Puteam să văd lumea înconjurătoare.  Era fabricată de mai puţin de o zi, dar ştiam tot. Pentru mine, universul nu avea secrete. Am fost invitată să mă admir în oglindă şi să spun dacă sunt mulţumită de rezultat.

     Am mers timidă în încăperea alăturată. Am văzut o oglindă imensă, cu marginile poleite cu aur. M-am apropiat uşor, am închis ochii, apoi m-am aşezat chiar în faţa ei. Cand i-am deschis aproape am ţipat de fericire. Eram perfectă: păr lung, un pic ondulat, de culoarea ciocolatei, ochi albaştri, piele albă. Eram extrem de fericită. M-am admirat câteva minute, apoi am ştiut că a venit clipa.

     Cineva mă comandase deja. Trebuia să merg în camera de împachetare. Aveam emoţii, pentru că nu ştiam la cine voi ajunge. Mi-a ajuns data trecută când o fetiţă rea m-a dezmembrat şi m-a aruncat la gunoi. Alţi copii nu au deloc jucării, iar ea se purta foarte urât.

     M-am aşezat cuminte în cutia mea roz şi am aşteptat să ajung la destinaţie. Am călătorit cam 3 ore. Eram nerăbdătoare. În sfârşit, aveam să aflu cine se va juca cu mine. Dar, când am ieşit din maşină, am avut un deja-vu. Ştiam perfect locul. Câteva secunde am rămas blocată. Apoi mi-am spus că nu se poate, sigur l-am confundat.

     Curierul a sunat la uşă şi o fetiţă blondă cu o funda mare şi roşie pe cap a ieşit. Atunci am recunoscut-o. Era Sara. Brusc, frânturi de amintiri mi-au revenit în cap. Simţeam că îmi explodează de durere. Apoi am retrăit acea seară, când am fost transformată.

     Niciodată nu mi-a plăcut să îmi împart jucăriile. În mare parte a fost vina părinţilor mei care m-au răsfăţat. Dar în acea seară, chiar nu vroiam să donez păpuşa mea preferată. Era mai simplu ca acel copil să primească bani. L-ar fi ajutat mai mult. Apoi, m-am dus la culcare, liniştită. Nu a durat mult până ce a venit Zâna Jucăriilor şi m-a transformat în păpuşă. Mi-a spus că singura modalitate de a redeveni om este să donez 100 de jucării şi 100 de hăinuţe realizate de mine. Am acceptat din prima clipă, doar că nu am reuşit să termin până acum. De fiecare dată când termin căte o jucărie sunt aruncată la gunoi, transformată la fabrica de jucării şi comandată de către un alt copil.

     Dar acum era diferit. Ştiam că Sara mă va ajuta. Am fost prietena ei cea mai bună timp de 5 ani.

     Am ajuns în casă. Ştiam că prietena mea are grijă de păpuşi, deci nu îmi făceam griji că voi fi aruncată iar. Problema era cum să comunic cu ea fără să o sperii şi să o conving că am nevoie de ajutor…

     Au trecut 2 săptămâni de când eram în casa Sarei. Nu s-au întâmplat foarte multe. Am încercat să găsesc câteva materiale pentru hăinuţe şi jucării, dar fără succes. Aşa că, am hotărât să vorbesc cu Sara.

     Am aşteptat până a venit ora de joacă, apoi ea m-a întrebat ceva. Bineînţeles erau întrebări retorice. Doar că, i-am răspuns. La început s-a speriat. M-a întrebat ceva şi i-am răspuns încă o dată. Era mirată şi speriată în acelaşi timp. I-am explicat ce s-a întâmplat şi a fost de acord să mă ajute.

     Doar că a apărut ceva neprevăzut. Zâna Jucăriilor m-a anunţat că mai am doar o săptămână la dispoziţie pentru a dona cele 200 de jucării şi hăinuţe, dacă nu vreau să rămân o păpuşă pentru totdeauna. După câteva rugăminţi, mi-a spus că poate totuşi să mă ajute un pic. În loc să fac eu jucăriile şi hăinuţele, va trebui să le cumpăr de la cele mai bune magazine online.

     Am început să caut pe internet şi am găsit două posibile magazine. Ca să mă conving, am făcut un mic sondaj şi am rugat 100 de persoane să îl completeze. Rezultatele au fost acelea la care mă aşteptam: voi cumpăra jucării de la jucariata.ro şi hainute de la Magazinul de hainute. M-au atras din prima clipă datorită designului şi a modului în care sunt prezentate produsele. Ce să mai spun de produsele comercializate… Sunt superbe şi deosebite.

     Nu ştiam ce să aleg, aşa că am optat pentru jucării din lemn. Sunt potrivite pentru toate vârstele şi sunt foarte atractive, mult mai frumoase decât cele clasice de pluş.

     M-au atras puzzle-urile animăluţelor şi am ales câte 20 din fiecare. Eram fericită că am făcut rost de cele 100 de jucării.

     Apoi, a venit vremea hăinuţelor. Am ales pentru mai multe categorii de vârstă, de la bebeluşi, până la copii de 10 ani. Aici nu m-am putut abţine şi am comandat mai mult de 100. Cel mai mult mi-au plăcut rochiţele.

     Comenzile au venit a doua zi şi eram nerăbdătoare să văd cum arată. Am început să fac pacheţele cu jucării şi hainuţe, pentru a le duce unui orfelinat aflat în apropierea casei. Copilaşii s-au bucurat foarte mult când au văzut cadourile. Atunci am înţeles cât de egoistă am putut să fiu, când nu doream să le donez. Credeam că totul mi se cuvine…

     În clipa următoare, ceva se întâmpla cu trupul meu. Am leşinat câteva secunde, iar când m-am trezit am avut o surpriză. Eram om din nou.

     Nu vă pot descrie în cuvinte bucuria pe care am simţit-o atunci când am constatat că totul a revenit la normal. Eram fericită pentru că am redevenit om, dar şi pentru bucuria pe care le-am făcut-o celor mici.

     Ajunsă acasă, am început să lucrez la un site care să se ocupe cu strângerea donaţiilor pentru cei aflaţi în nevoie. După nici două săptămâni, am reuşit să facem fericiţi copiii şi bătrânii din două centre.

     Poate pe viitor o să le propun şi celor de la jucariata.ro şi magazinuldehainute.ro să se implice în campania mea.

     Sper că aţi învăţat din tot ce v-am spus că nu este bine să fim egoişti şi să dăm din puţinul nostru şi celor mai puţin norocoşi.

     Voi aţi donat vreodată ceva? Sau aţi ajutat semeni aflaţi în nevoie?

 

10 thoughts to “Cum am devenit papusa?”

  1. Chiar vroiam sa ii iau niste hainute cele mici, unele mai deosebite. Mi-ai fost de mare ajutor cu site-ul. Si felicitari pentru poveste!

  2. Pe mine m-au invatat ai mei de mic sa impart jucariile. Tin minte ca noi, baietii, eram mai ,,coltosi” si nu prea ne dadeam masinile de jucarile, decat dupa lungi tratative. Oricum e bine sa imparti si sa donezi, pentru ca sunt copii defavorizati in lume

Dă-i un răspuns lui Marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.