Coafura mea din ultimii ani

In ultimul an si jumatate, am redescoperit tunsoarea bob. Stiti ca a fost extrem de populara prin anii 2007, cand Rihanna a reinventat-o. Ce-i drept, atunci nu as fi avut curaj sa ma tund asa, pentru ca ar fi insemnat sa imi indrept parul in fiecare zi. Insa, dupa ani in care am visat la o astfel de coafura, am hotarat sa ii dau o sansa, insa in stilul meu. In urma cu aproape 5 ani, am mers la coafor si am explicat ca vreau bob, insa partea din spate sa fie mai lunga, sa nu fie clasicul bob, scurt la spate. Zis si facut si astfel cred ca am fost printre primele fete din tara care aveau tunsoarea bob lung. E drept ca m-am inspirat de la fetele tunse bob, carora le crescuse parul.

Apoi, mi-am lasat parul sa creasca si cand am decis ca il prefer scurt, am profitat ca tunsoarea bob lung era la moda si m-am tuns din nou (in urma cu un an si jumatate). Iar de atunci m-am mai tuns de doua ori, cel mai recent in decembrie. Se pare ca nu pot sa stau departe de acest gen de tunsoare. Ce-i drept, ma ajuta mult si faptul ca acum parul meu este mult mai usor de indreptat si nu isi pierde forma atat de repede. Cand am decis sa ma tund bob lung, nici nu am vrut sa aud de indreptat: l-am purtat doar bucle. Si se vedea foarte bine. Insa din iarna, il port doar drept. Poate si din cauza faptului ca a fost tuns mai scurt decat de obicei si la varfuri este franjurat si ador cum se vede, insa nu prea mai imi plac buclele. Ah si am vrut si breton. Am purtat aproape toata viata breton si am vrut sa ii mai dau o sansa, insa nu prea ne mai intelegem si il las sa creasca. Momentan, pentru ca pana in vara, sigur o sa vreau din nou par scurt.

Si daca va intrebati unde m-am tuns de sunt atat de multumita, trebuie sa stiti ca am ales un salon de frumusete din Bucuresti, zona Militari, mai exact Bella Chic. Mi l-a recomandat o prietena si am zis sa ii acord o sansa. Si am facut foarte bine, pentru ca am fost extrem de multumita.

Sursa foto: ro.pinterest.com/explore/bob-lung/

Asa ca daca doriti si voi un salon pentru tuns par Militari, vi-l recomand pe acesta. Si nu doar pentru coafor, ci si pentru celelalte servicii de infrumusetare, care sunt foarte bune si accesibile ca pret. Dar asta nu inseamna ca nu sunt calitative!

Voi ce fel de coafura preferati de obicei? Aveti un anumit salon la care va tundeti mereu sau sunteti in permanenta cautare de stilisti noi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.