– Kate, eşti nebună? De ce ai venit tocmai la el? Lucrurile nu se rezolvă aşa, ştii foarte bine!
– Prietena ta are dreptate! Cu ce drept mă deranjezi la ora asta? Vrei să mai inventez ceva despre tine? ,,Marea avocată Kate Wilson îl hărţuieşte pe Michael King pentru a doua oară. Să fie acesta sfârşitul carierei ei?” Ţi-ar place nu?
Kate se schimbă la faţă. Simţea că se învârte totul în jurul ei. Vroia să plângă, să urle, să dispară de pe faţa pământului. Era prea mult.
– Mâine să te pregăteşti moral pentru eşec! Chiar dacă va fi ultimul lucru pe care îl voi face , voi câştiga procesul! A fost tot ce a putut Kate să spună înainte să se urce în maşină şi să demareze în trombă.
– Oamenii ca tine nu ar trebui să practice o meserie atât de nobilă cum este cea de avocat. Conştiinţa ta te lasă să dormi? Să înţeleg că nu, altfel nu ai sta treaz la 3 dimineaţa, când a doua zi ai proces. Probabil te gândeşti la calomniile pe care să le mai inventezi despre persoanele pe care le crezi inferioare! Spuse Ann şi plecă.
Michael rămăsese în mijlocul străzii nemişcat. Era uimit. Pentru prima dată, Kate a avut curaj să îl înfrunte. Ştia că nu e bine şi că va avea de suferit atât el cât şi cariera sa, dacă nu intervine.
Ajunse într-un final acasă. Drumul i s-a părut incredibil de lung. S-a chinuit să îşi stăpânească lacrimile şi să nu fie afectată, dar nu a reuşit. Kate îşi aruncă cheile pe canapea şi se aşeză pe jos, cu mâinile împreunate în jurul genunchilor. A rămas acolo toată noaptea. Nu a auzit apelurile disperate ale lui Ann şi nici nu şi-a dat seama când s-a luminat. Pentru ea, timpul s-a oprit în loc în acea noapte. Istoria se repeta.
– Kate bine că ai răspuns! Am încercat să dau de tine toată noaptea. Eşti bine? Sper că nu te-ai întors acasă la Michael!
– Stai liniştită Ann, nu îmi va mai face rău de acum înainte. Nu o să-i mai permit. Vorbim peste câteva ore, acum intru în tribunal. Urează-mi baftă.
– Sper să câştigi procesul! Ştiu ce înseamnă asta pentru tine! O mică victorie împotriva lui Michael.
Kate aştepta în sala de judecată. Era obosită, dar ideea că are şanse să câştige îi dădea putere. Nici nu îşi amintea cum a ajuns la tribunal. Ştia doar că în noaptea ce a trecut, cele mai dureroase amintiri au revenit în prim plan.
– Bună dimineaţa doamnă avocat. Dar ce rău arătaţi. Eu zic că mai bine te duci acasă şi dormi. Oricum procesul e ca şi câştigat de mine, spuse Michael în timp ce se uita batjocoritor la Kate.
– Rămâne de văzut, ,,avocatul diavolului”.
– Ann , trebuie să ne vedem urgent! Poţi să vii la cafeneaua de lângă tribunal în jumătate de oră?
– Voi fi acolo, Kate!
Era tot mai neliniştită. După un proces ce a durat 2 ore, judecătorul a decis amânarea procesului până a doua zi. Michael a găsit doi martori ce vor fi citaţi.
– Ce ai păţit? Arăţi de parcă ai văzut o fantomă, Kate!
– Chiar am văzut! Nicholas este în viaţă. Ne-a făcut pe toţi să credem că a murit în acel accident. Şi ştii care e partea cea mai urâtă? Noul martor cheie în proces este Mary. Îţi aduci aminte care Mary, nu?
Ann rămase cu gura căscată. Credea că visează sau că nu a înţeles bine.
– Mary, iubita lui Kevin?
– Exact!
– Înseamnă că Michael este în bune relaţii cu Kevin? Şi nu de acum, ci din trecut?
– Corect! Fostul meu iubit este cel mai bun nou prieten al celui care ne-a despărţit şi din cauza căruia am pierdut tot. Ironia sorţii!
– Şi ce ai de gând să faci?
– Nu am un plan, dar îmi vin în minte câteva posibilităţi să îl demasc pe Michael şi să ajungă la închisoare pentru toate infracţiunile sale. Deocamdată o să angajez un detectiv şi în paralel o să strâng şi eu informaţii. Ancheta va necesita timp şi răbdare, dar am speranţe că totul va fi bine!
– Kate, uite cine este în parcare!
Kate se uită pe geam şi a văzut un lucru îngrozitor! O nouă piesă începea să se aşeze pe jocul de puzzle început de ea!
Va urma!
Asteptam cu interes continuarea….si cand termini cu episoadele, sa te gandesti la o carte 🙂
Mersi;;) Eh la o carte inca nu m-am gandit:)))))
Incearca pe Wattpad sa publici ce ai scris pana acum. Astea doua postari sa fie un capitol. Poate vei avea succes 😛